Institutul de Chimie

  • Romanian
  • English
  • Russian

Profesorul Tudor Lupaşcu la 60 ani

    
            Consiliul Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Secţia Ştiinţe ale Naturii şi Vieţii a AŞM, Institutul de Chimie al AŞM, Vă aduce la cunoştinţă că la 2 martie 2010 se împlinesc 60 de ani din ziua naşterii şi 39 de ani de activitate ştiinţifică, ştiinţifico-organizatorică şi didactică a eminentului chimist, doctor habilitat în chimie, profesor universitar Tudor Lupaşcu, Om emerit al Republicii Moldova (2000), Laureat al Premiului de Stat în domeniul ştiinţei, tehnicii şi producerii (1996), al Premiului Preşedinţilor Academiei de Ştiinţe din Ucraina, Belarus şi Moldova (2000), de două ori Laureat al Premiului AŞM (2000, 2009), deţinător al Medaliei de aur a OMPI (2009), Medaliei „60 de ani ai AŞM“ (2006) şi Medaliei “În Slujba Patriei“ (2006). În anul 2009 se plasează pe primul loc în Topul invenţiilor, este membru al Comisiei de experţi în domeniul chimiei a CNAA (2001-2005), membru al Comisiei de Atestare a CNAA (2006-2008), membru al Consiliului ştiinţific în probleme de adsorbţie şi cromatografie al Academiei de Ştiinţe din Rusia (2000-prezent), membru al Asambleei AŞM (2004 -prezent). 

        Profesorul universitar Tudor Lupaşcu este un cercetător ştiinţific cu renume în domeniul chimiei fizice, protecţiei mediului înconjurător şi folosirii raţionale a resurselor naturale. Domnia sa a elaborat concepţia de sinteză dirijată a adsorbanţilor carbonici cu proprietăţi programate prin dirijarea tehnologiei de activare şi a agenţilor chimici de tratare a materiei lemnoase. În baza acestei concepţii au fost elaborate şi brevetate noi sortimente de adsorbanţi carbonici şi catalizatori pentru detoxificarea organismului uman şi protecţia mediului înconjurător. A fost stabilită chimia suprafeţei noilor adsorbanţi carbonici şi a mecanismelor de interacţiune-imobilizare-transformare a poluanţilor organici şi anorganici pe suporturi catalitice. În baza acestor concepţii, au fost elaborate tehnologii de potabilizare a apelor naturale şi de purificare a apelor reziduale. 
        Pe parcursul ultimilor ani au fost studiate proprietăţile fizico-chimice şi mecanice ale noilor materiale de construcţie obţinute în baza materiei prime locale. Au fost elaborate, brevetate şi implementate noi compoziţii pentru tencuirea suprafeţelor interioare şi exterioare ale clădirilor.
         În anul 2009 la SA Monolit si SRL Odgon au fost construite şi date in exploatare linii tehnologice de producere a materialelor de construcţie în baza brevetelor de invenţie elaborate de profesorul universitar Tudor Lupaşcu. Noile materiale de construcţie sunt mai ieftine şi mai eficiente în comparaţie cu cele analoage.
         A fost elaborată concepţia de scindare oxidativă a polimerilor naturali şi de formare a compuşilor biologic activi. Au fost evidenţiate grupele funcţionale şi principiile active ale substanţei biologic active Enoxil.
         S -au elaborat şi brevetat noi produse farmaceutice în baza substanţei biologic active Enoxil. Preparatele medicamentoase produse la SA Farmaco au fost testate în 4 clinici republicane din mun. Chişinău.
         Rezultatele obţinute au demonstrat că preparatele medicamentoase obţinute în baza substanţei biologic active Enoxil, manifestă efecte curative de înaltă eficienţă în cazul bacteriozelor şi micozelor umane în procesul de regenerare a plăgilor termice, fizice şi chimice, în tratamentul plăgilor postoperatorii şi leziunilor postradiante la bolnavele oncologice, precum şi în tratamentul leziunilor traumatice ale ţesuturilor moi şi afecţiunilor inflamatorii ale regiunii maxilo-faciale la copii.
        Rezultatele cercetărilor ştiinţifice ale doctorului habilitat, prof. Tudor Lupaşcu au fost publicate în peste 500 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 4 monografii, 47 invenţii şi raportate la circa 70 foruri ştiinţifice din ţară şi de peste hotare. Domnul dr. hab., prof. Tudor Lupaşcu este cunoscut ca specialist de certă valoare departe peste hotarele Republicii Moldova.             
         Dumnealui a fost copreşedinte şi membru al Comitetelor de organizare a mai multor conferinţe internaţionale din Chişinău, Bucureşti, Moscova, Kiev, Odesa, Lvov, Riga etc. Dr. hab. în chimie T.Lupaşcu a obţinut prin concurs 19 proiecte internaţionale şi 9 proiecte naţionale, în calitate de conducător de echipă, care au fost realizate în comun cu savanţi din România, SUA, Franţa, Germania, Spania, Norvegia, Austria, Rusia, Ucraina.
          Prof. Tudor Lupaşcu participă activ la pregătirea cadrelor de înaltă calificare. Începând cu anul 1997, Dumnealui ţine cursuri speciale pentru studenţii de la Facultatea de Chimie şi tehnologie chimică a USM. Sub conducerea Dumnealui au fost susţinute 3 teze de doctor habilitat şi 2 teze de doctor în chimie. Este conducător ştiinţific a 3 doctoranzi.

     Şedinţa solemnă a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Chimie al AŞM consacrată jubiliarului va avea loc la 2 martie 2010, ora 14 00, în sala de şedinţe a Bibliotecii Ştiinţifice Centrale a AŞM, (str.Academiei, nr.5)
        
          Program
1. Popas aniversar
Preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, academician Gheorghe Duca
2. Activitatea ştiinţifică şi managerială a profesorului universitar Tudor Lupaşcu
Prim-vicepreşedintele AŞM, academician Teodor Furdui
3. Ştiinţa şi educaţia
Prorectorul USM, profesor universitar, Mihail Revenco
4. Viaţa în imagini
Vice-directorul ştiinţific al Institutului de Chimie al AŞM, doctor Aculina Arîcu
5. Chimie, tehnologii şi mediul ambiant,
Directorul Institutului de Chimie al AŞM, profesor universitar Tudor Lupaşcu
6. Cuvinte de omagiere
 
Curriculum vitae
 

Născut la 2 martie 1950 în com. Flămânzeni, r-nul Sângerei.

 1957-1967- elev al şcolii medii din com. Flămânzeni

1967-1972- student la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de chimie

1971- laborant la Institutul de Chimie al AŞM

1972-1974- serviciul militar

 1974-1977- doctorand la Institutul de Chimie Coloidală şi Chimia  Apei al ANŞ a Ucrainei

 1977-1979- inginer chimist la Institutul de Chimie al AŞM

 1979-1987- cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific superior la Institutul de Chimie al AŞM

 1987-1990- cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Chimie al AŞM

 1990-2002- şef al Laboratorului Chimie ecologică al Institutul de Chimie al AŞM

 1995-2001- vicedirector ştiinţific al Institutul de Chimie al AŞM

 2002-prezent- director al Institutul de Chimie al AŞM

 2000- doctor habilitat în chimie

 2006- profesor universitar

 

 varianta_rusa.doc