Institutul de Chimie

  • Romanian
  • English
  • Russian

Acreditarea Institutului de Chimie

        În şedinţa Comisiei de acreditare a organizaţiilor din sfera ştiinţei şi inovării a CNAA din 31 martie curent a fost prezentat pentru reacreditare Institutul de Chimie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, care a fost evaluat pentru anii 2011-2015.

        Comisia de evaluare a Institutului de Chimie a fost constituită din specialişti binecunoscuţi în Moldova în domeniul chimiei - Dicusar Alexandru, membru corespondent al AŞM, preşedinte al comisiei (Institutul de Fizică Aplicată), Zadorojnâi Larisa, dr., conf. univ., secretar (Universitatea Tehnică a Moldovei), Sturza Rodica, dr.hab., prof.univ. (Universitatea Tehnică a Moldovei), Gonţa Maria, dr.hab., prof.univ. (Universitatea de Stat din Moldova), Ivanova Raisa, dr. (Institutul de Genetică, Fiziologie şi Protecţie a Plantelor) - şi Gudâm Maria, economist (Institutul de Fiziologie şi Sanocreatologie).

         În procesul evaluării s-a dovedit că, comparativ cu perioada precedentă evaluată (2005-2009), institutul şi-a sporit evident ponderea cercetătorilor ştiinţifici titulari (de la 70% la 87,9%), numărul de doctoranzi care studiază în exterior (de la 1,2 la 1,8, în medie pe an), ponderea mijloacelor speciale în finanţarea totală a instituţiei (de la 9,6% la 16,3%, în medie pe an). În 2011-2015, comparativ cu 2005-2009, cheltuielile pentru deplasări şi delegaţii ştiinţifice au crescut de 4,5 ori (de la 143,4 mii lei la 651,6 mii lei, în medie pe an). La capitolul Publicaţii ştiinţifice cercetătorii institutului au fost mult mai productivi comparativ cu perioada precedentă, publicând 7 monografii (vs 5), 13 capitole în monografii (vs 2), 311 articole în reviste de specialitate (vs 219), 85 articole în culegeri (vs 30), 4 manuale pentru instituţiile de învăţământ superior (vs 1). La fel, a sporit şi numărul de brevete de invenţie obţinute – de la 41 la 59. În perioada 2011-2015 Institutul de Chimie a realizat 12 granturi internaţionale, fructificând posibilităţile oferite de diverse programe de cercetare şi donatori (FP7 – People – IRSES, JOP „Black Sea Basin 2007-2013”, Horizon 2020, SCOPES, STCU, The Royal Society International Joint Project Programme, Marea Britanie şi BMBF, Germania). Colaborarea bilaterală cu instituţii de cercetare din România, Belarus, Ucraina, Italia, Franţa, Germania s-a materializat şi prin 14 proiecte de cercetare finanţare de la bugetul de stat.

         În perioada de referinţă revista ştiinţifică a Institutului de Chimie (Chemistry Journal of Moldova) a fost preluată în Web of Science, fiind unica revistă din Republica Moldova inclusă în această bază de date (alte 4 reviste sunt incluse în baza de date SCOPUS).

         Totodată, Comisia de evaluare a atenţionat asupra scăderii contribuţiei chimiştilor moldoveni în procesul informaţional global (în perioada 1996-2014 aceasta s-a diminuat de la 0,06% până la 0,03%) şi regional – Europa de Est (de 0,51% până la 0,39%). Cauza este evidentă - finanţarea insuficientă a ştiinţei chimice, în primul rînd, a Institutul de Chimie - instituţia de bază din ţară în acest domeniu.

Printre punctele slabe ale activităţii institutului în perioada 2011-2015 au fost enumerate scăderea ponderii doctorilor habilitaţi în numărul total al cercetătorilor cu grad ştiinţific, numărul mic de doctoranzi care îşi susţin tezele în termen, regresul şcolilor ştiinţifice în domeniul chimiei coordinative şi chimiei analitice. Comisia de evaluare a accentuat necesitatea atragerii a noi surse de finanţare pe viitor, în legătură cu concursurile de proiecte de cercetare tot mai dure la nivel european, participarea mai activă cu rapoarte în plen şi orale la conferinţe internaţionale, lărgirea spectrului publicaţiilor naţionale (monografii, articole, etc.) şi a celor electronice.

         În discuţii, membrii Comisiei de acreditare a CNAA au recomandat Institutului de Chimie de a-şi intensifica eforturile întru valorificarea produselor ştiinţifice, în primul rând, prin căutarea agenţilor economici cointeresaţi într-o colaborare de durată, inclusiv organe ale controlului de stat, şi promovarea rezultatelor ştiinţei chimice cu accentuarea necesităţii acesteia pentru economia ţării, ocrotirea sănătăţii şi mediului ambiant. În final, Comisia de acreditare a CNAA, prin vot secret, a susţinut opinia Comisiei de evaluare, apreciind performanţa profilului de cercetare Sinteza, structura și proprietățile substanţelor noi polifuncţionale; procese și tehnologii chimice utile pentru economie și mediul ambiant drept „foarte bine” şi acordând Institutului de Chimie calificativul organizaţie cu recunoaştere internaţională (categoria A).